7 a.m. [draft]

Casele şi-au pus glugă albă de nea
Pe horn ies stihii prevestind vreme rea.
Sentimente coclite se-nalţă-n văzduh
Drame mici, drame mari încolţesc sub cultuc.

La o pipă stau casa mea cu a ta
Ascunzând fiecare o sămânţă în ea.
Sub cel zâmbet suav precum fulgul boem
Se pitesc  frământări ce-n zăpadă se cern.

The sound of my soul

This is  the sound of my soul

and this reminds me of August Rush

 

Câte şi-n ce fel îmi umblă prin suflet ascultându-i. Mă simt de parcă vrejul de fasole fermecat a lui Jack se înalţă şi trece  prin mine

I hope! sau Urare pentru anii care vin;)

Încheind socotelile cu anii care au trecut, luând din ei ce e de luat și ce e de folos, lăsând în urmă ce e de lasat în urmă facem loc noului din viața noastră.
I hope din tot sufleţelul meu mic şi negru cu o gaură la fel de neagră în centru care absoarbe tot tot și vă strânge pe toți acolo.
La mulți ani plini de inspirație și de începuturi proaspete oricând aveți nevoie de unul!

“For what it’s worth: it’s never too late or, in my case, too early to be whoever you want to be. There’s no time limit, stop whenever you want. You can change or stay the same, there are no rules to this thing. We can make the best or the worst of it. I hope you make the best of it. And I hope you see things that startle you. I hope you feel things you never felt before. I hope you meet people with a different point of view. I hope you live a life you’re proud of. If you find that you’re not, I hope you have the strength to start all over again. ”

   The Curious Case of Benjamin Button 

Emoţie de iarnă?

Pentru că ninsoarea e “hard to get” şi pentru că e puţin capricioasă şi aşteaptă să fie rugată, să îi amintim puţin de prima ei apariţie în Iaşi din 2010.

Din categoria: Crăciunul nu-i Crăciun fără ninsoare .

Eram oarecum convinsă până acum că nu-mi plac iarna, frigul, atmosfera „de poveste” şi de faptul că sunt un Grinch veritabil.

Între timp, încercând să mă mişc printre toate acestea, fără nicio şansă reală de a nu interfera cu ele, mi-am schimbat puţin opinia. Fie că vreau, fie că nu, trebuie să circul şi în perioada aceasta, nu mai mult ca în celelalte, pe străzi, prin magazine, prin supermarketuri. Prin avalanşa de cântece de Crăciun din centrele comerciale, prin invazia de luminiţe şi oameni veseli care cântă colide la semafor şi „împraştie” bucurie de parcă bucuria ar fi un soi de pliant, vreun produs la care trebuie să-i faci campanie publicitară, şi-au făcut apariţia şi câteva elemente care reprezintă Crăciunul cu bun simţ şi fără ostentaţie. O trupă formată din numeroşi instrumentişti din variate categorii: chitarişti, pianişti, trompetişti, saxofonişti, cred că mai erau şi alte intrumente plus câţiva vocali foarte pricepuţi, făcând cu pasiune ceea ce ştiau mai bine, o ninsoare abundentă şi prietenoasă în mijlocul căreia am fost prinsă şi care în mai puţin de o oră s-a instalat comod în oraş. Şi-a stabilit trupele pe trotuare, pe străzi, pe clădiri şi în copaci. Cu toţii au reuşit să mă facă să spun că-mi place iarna. Nu mă simţeam chiar ca în poveste, dar am reuşit să mă bucur fără vreun efort, aşa cum ar putea sugera verbul „a reuşi” folosit înainte.

Nu ştiu dacă aţi observat dar, “în poveste”, aproape întotdeauna întreaga nebunie a fulgilor de nea şi

“În pijamale reci”

<<Şi neştiind să pleci
În anotimpuri reci,
Ai spus că mai rămai
Prin clipa cea dintâi…>>

Gand scurt

melancolii:

My eyes does not get heavier and heavier anymore. They’re gone:) (and so does the picture of them).

Just about starving tonight

Come on baby, the laugh`s on me!

Din categoria: “ce mai cântă alţii despre mine” sau “cum mai inspir eu arta”, se pare că artiştii aceştia îmi acordă o foarte mare importanţă la câte melodii (sau eventual poezii)  aş putea adăuga în această categorie. Aş face un playlist să-mi ajungă o viaţă întreagă şi un pic după.

Cel puţin aşa îmi place mie să cred, că despre mine e vorba, dacă tot mă regăsesc în piesele lor atunci când nimeni nu mă mai găseşte şi după lungi perioade în care şi eu mă caut şi nu mă găsesc: “…just tired and bored with myself.” :-j

They say you got to stay hungry… Hey baby, I’m just about starving tonight!

You can’t start a fire, you can’t start a fire without a spark…

I’m dying for some action…just…Dancing in the dark

Perfect imperfectă

Sunt perfectă în imperfecţiunea mea. Nu că m-aş fi gandit la asta de una singură. De fapt, m-am gândit cândva dar am uitat ulterior, până mi-a amintit o foarte simpatică persoană pe facebook, postându-mi această fotografie, însoţită de textul:”Yep!that`s you!;)”. Şi nu spun că e simpatică doar pentru că mi-a zis de bine, deşi probabil are şi asta un anume efect, dar chiar e o persoană cu un zâmbet larg şi frumos şi cu o pofta de viaţă extraordinară, o persoană care nu mi-e prietenă foarte bună, pe care o cunosc foarte puţin, dar în aceste puţine întrevederi ale noastre a reuşit să mă cucerească. O la fel de perfectly imperfect person, wonderful and unique…and SHE!

Şi fiind eu aşa perfectă, m-am aşezat pe un gând, stând niţel strâmb ca să judec drept, şi m-am gândit că am o mie de defecte. Dar ce spun eu o mie, o mie si un infinit peste o mie de defecţiuni şi moduri de nefuncţionalitate. Şi n-am nici manual de utilizare. Greeeeu! Dar, once again, nu-i vina mea. Sunt nebună? Bine bine, dar asta nu e un defect al meu în mod special. Sunt nebună pentru că sunt femeie. Vorba lui George Carlin: “Woman are crazy, man are stupid!”. Sunt nehotărâtă, nu pot niciodată să iau o decizie de una singură, impulsivă, năvalnică, pretenţioasă, nestatornică, huşarnică, cum ar spune mama, indisciplinată şi multe altele ?(….doar nu credeaţi că o să-mi pun toate defectele pe tapet aici, nu?) Ok. Aşa oi fi, dar…ştiţi ceva? Defectele astea le am pentru că sunt balanţă. I can’t help it! Sunt defectele scrise în cartea tehnică a oricărei balanţe; venim cu ele la pachet iar unele chestiuni sunt scrise mic mic, într-un colt, cu steluţă chiar pe ambalaj dacă te uiţi atent.

Din una în alta concluzionând, eu chiar sunt perfect de imperfectă, dar defecţiunile mele se încadrează în toleranţele prescrise. Concluzionând a doua oară, cu toţii suntem perfecţi  şi defecţi cu limitele noastre de imperfecţiuni şi dacă nu depăşim foarte des aceste limite, e perfect. Deci perfecţiunea există în fiecare din noi,  doar că trebuie să scotocim bine bine de tot înăuntru nu ca s-o găsim neapărat, dar pentru că e distractivă această căutare.

Şi concluzionând a 3a oară, şi ultima oară sper eu, atunci când ne vine aşa, din lăuntrica noastră “perfecţiune”  căte un imbold de a-i judeca pe cei din jurul nostru am putea, de asemenea, să ne aşezăm aşa, puţin înclinat sau curbat, pentru o echilibrare a poziţiei cu modul de cugeta şi să ne gândim că toţi suntem ori femei, ori bărbaţi: deci una din două crazy or stupid, şi că toţi aparţinem unei zodii sau alteia care vine la pachet cu o grămadă de abateri dar totodată şi cu limite de toleranţe prescrise.

O nouă zi, aceleaşi dileme: Trebuie?

Din categoria: “O nouă zi, aceleaşi dileme” – TREBUIE!

Nu mă înţeleg absolut deloc cu acest „trebuie” şi nu cred că m-am înţeles vreodată. Nu-mi place partea aceasta „trebuincioasă” a lucrurilor şi nu-mi mai aduc aminte ultima oară când am făcut ceva fără să existe în conştiiţa mea o reflectare a necesităţii îndeplinirii sarcinii deşi, în ultima vreme, eufemistic vorbind, nu mai sunt atât de „simţitoare”, cum ar zice a domnului Goe mam’mare, şi nu mă mai învinovăţesc atât de tare pentru lucrurile pe care nu le fac chiar dacă e necesar.

Ca entităţi umane, întotdeauna „trebuie”. Trebuie să ne adunăm, să trecem peste, să uităm (sau nu), să ne mobilizăm, să ne apucăm de treburi, să etc. Trebuie, trebuie, trebuie. Fie că vrem, fie ca nu, de cele mai multe ori trebuie.

Am învăţat la un curs de psihologie că mintea noastră ar conţine, după cum urmează, trei părţi: un subeu care e partea răsfăţată şi egoistă a conştiinţei şi care vrea întotdeauna, indiferent dacă e bine sau rău, dacă e corect sau nu, un supraeu, care nu depăşeşte niciodată limita, care e întotdeauna corect şi ştie ce se poate şi mai ales ce nu putem să facem, şi un eu despre care nu am reţinut foarte multe la cursul respectiv. Nici