Lumea e a mea \:D/

“Pentru prima oara…lumea e a mea, ce…sa fac cu ea?”:-??

“Soarele rasare, se reflecta in oglinzi si drumul infinit in ochelari e obosit…”

Am o stare euforica, nu stiu daca e intemeiata, dar e reala.Vorbea Anca despre starile astea intr-o postare de-a ei si uite ca acum am un asemenea sentiment de pure happyness din cauze minuscule si asa cum ii scriam in comment, imi vine sa sar si sa iau pe toata lumea in brate;)) Desi am fost atentionata sa nu mai scriu atat de mult despre mine si starile mele, de data asta nu ma pot abtine. Si cum in post-ul anterior il citam pe Will Smith, acum o spun din convingere: I have a great time with my life! and I mean it.

Si o sa scriu post-ul asta si pentru ca sunt datoare cumva si cu descrierea unei stari de bine in ceea ce ma priveste, nu numai a celor derapante si deprimante.

Asazi a fost soare . M-am trezit de dimineata gadilata de razele soarelui. Ok, recunosc, m-am rezit pentru ca mi-a sunat telefonul, dar soarele a fost asa insistent ca nu am putut sa mai adorm la loc. Plus ca nu era foarte dimineata. Era 10:30 😀 dar imi permit ca am si eu vreo 3, 4 zile de vacanta.

De unde si de ce starea asta a mea de bine?  Nu stiu, poate pentru ca ma simt bagata in seama, ca sa spun asa intr-un limbaj mai putin academic, poate ca simt ca pot sa fac ceva, poate pentru ca oamenii din jurul meu imi dau starea asta.

Aseara am fost la o sedinta TERIS. Teris e asociatia tinerilor ecologi din Iasi. Am observat ca am o retinere in a vorbi in public. Desi erau doar vreo 7 oameni, in momentul in care toti ochii erau indreptati spre mine m-am blocat. Nu mai gaseam in vocabularul meu cuvantul competitiv. urat cuvant. mi-a dat de furca;)). In concluzie sunt timida, o timiditate care, cica vine din vanitate, din o prea buna parere despre noi insine. Hmmm…Nu spun eu asta, ci Horia Roman Patapievici intr-o conferinta Erudio. Gasiti filmuletul aici . Eu nu ma consideram, sau nu ma mai consideram asa timida, dar am descoperit ca sunt :D. Dar scap eu si de ea nu-i asta o problema.

Si cum spuneam, am fost la o sedinta teris unde m-am simtit chiar bine, implicata si am plecat de acolo cu ideea unui inceput, am intalnit din nou oameni implicati, dedicati. Sper sa nu dezamagesc.  Am ajuns apoi acasa unde, intrand pe blogul Ancai, pe care il citesc cu mare placere,  vad un post cu numele meu. A inceput sa-mi bata inima tare tare tare si probabil m-am si inrosit numai cat am vazut titlul postarii. Norocul meu ca nu era nimeni in preajma. si totusi m-am inrosit. Asta pentru ca Anca scrie atat de frumos despre oamenii care trec prin viata ei, ca te simti bine numai daca iti pronunta numele. Apoi am vorbit cu Ana despre succesul proiectului Let’s do it, Romania! si despre cum decurge. Ana are un mod foate placut de a te molipsi cu entuziasmul ei, te motiveaza si te face sa crezi ca chiar se poate .

Astazi de dimineata am continuat sirul convorbirilor interesante si starea de bine de ieri s-a perpetuat si soarele a amplificat-o. Si mi-e bine.

“Pentru prima oara, lumea e a mea…stiu ce sa fac cu ea”